Adrian Rus | blog personal

Installing the latest version… şi-mi dau seamana că n-am mai fost de mult timp aici.
Azi am timp, săptămâna asta am timp. Nu suntem la birou. Mi-am pus o cafea şi vroiam să scriu ceva.

Scriu în primul rând ca să-mi readuc aminte, scriu ca să nu uit.

Plecăm

Era ora 5:00 am şi suntem deja în aeroport, la Cluj. Demult nu mai plecasem de-acasă la orele astea.
Aeroport aglomerat, suntem percheziţionaţi la sânge, râmânem fără câteva obiecte ieftine şi ocupăm locurile în avion. Aveam bilete cumpărate din vară, la zborul low cost. Probleme cu una din uşile avionului, nu se închide, se repară, decolăm. Aterizăm cu întârziere pe aeroportul din Luton – London, un aeroport mare, mulţime de oameni. Am păşit pe pământ engezesc, luăm biletul Greenline de autobuz spre oraş.

Lucrurile arată altfel. Autostrada era înconjurată de întinderi verzi, totul pare bine aranjat şi îngrijit. Am plecat dintr-un aeroport, gri, pe întuneric, aici este soare şi mult mai cald. Avem wireless în autobuz, securizat de câteva întrebări generice.

Victoria Station. Ne rătăcim, e cazul să aruncăm o privire la metrou (train, cu cuvintele lor). Încurcăm lumea grăbită, vrem să ajungem la West Cromwell Hotel în Earls Court.

Părăsim underground-ul şi căutăm direcţia spre hotel. Întreb o vânzătoare, grăbim pasul, hotelul este la 5 minute de mers. Ajungem, facem formalităţile, băiatul de la recepţie este simpatic. West Cromwell Hotel este mai mult o casă cu spaţii înguste şi primitoare. Lăsăm bagajele, ne odihnim puţin şi pornim spre oraş. E întuneric deja, dăm ceasurile cu două ore înapoi.

Luăm la picior

Intrăm în unul din primele localuri întâlnite, pare mexican. Nimeni nu ia comanda, aici lucrurile funcţionează diferit. Lansăm comanda, un gagiu blond mă întreabă grăbit dacă vreau picant, la fel de grăbit îi răspund că da. Paharele le umplem tot singuri, cu Cola. Acel Da însemna că vom mănca cel mai picant sandwich din meniu. La o masă alăturată două adolescente prostuţe îţi povestesc despre prietenii lor.
Vine mâncarea. Eu mănânc tot. Panicat şi rămas fără aer, părăsim urgent localul şi intrăm în primul Starbucks pe care-l întâlnim. Aici avem lucrurile sub control. Luăm un tall cu lapte şi plecăm.

Ajungem la Natural History Museum unde programul din ziua de vineri este până la ora 18:00, iar intrarea gratuită. Avem aproximativ 50 de minute să vedem muzeul. Cele mai vechi fosile, diamante de peste 2000 de karate, pietre de pe Marte, etc. sunt aici. Am găsit idei fantastice şi reproduceri în toate formele ale unor fenomene naturale din toate colţurile lumii. Restaurantul interior pare deja închis, nu aveam oricum planuri, suntem aproape ultimii care părăsesc muzeul.

Mergem 10 minute şi intrăm la Victoria and Albert Museum – The world’s greatest museum of art and design, unde programul de vineri este până la ora 22:00. Artă renascentistă, arhitectură medievală, postmodernism, colecţii, costume, teatru, design – toate şi multe altele le-am găsit aici. Studenţii pasionaţi pot lua un scaun, o carte de specialitate şi pot citi, studia, admira exponatele oriunde şi oricând în muzeu. Nimeni nu îţi interzice fotografia iar accesul este gratuit. Vă gândiţi probabil din ce se susţine muzeul? Simplu: ieşirea din muzeul se face strategic prin shop de unde nu poţi pleca fără să cumperi ceva de £5 sau £10.

În Hyde Park era mare sărbătoare. Lume multă, activitate intensă, distracţie pe măsură. În ritmul ăsta cred că vom uza serios nişte perechi de pantofi. Avem deja dureri de picioare. E clar că nu suntem pregătiţi. Ne întreptăm spre Earls Court, pe jos.

Sorin

Ajungem la hotel unde ne întâmpină un alt băiat. Schimbăm câteva vorbe. Sorin, e român, plecat din Constanţa şi stabilit la Londra de mai bine de un an şi jumătate, timp în care a lucrat doar în hoteluri. În România are familie, avea o mică afacere şi lucra cu lanţuri de magazine. În 2008 a fost vânat de finanţe, a închis totul şi a venit aici, unde şi-a cumpărat o maşină, o motocicletă şi stă în chirie. Nu se va mai întoarce niciodată, şi-a adus şi sora în Londra. Am stat la poveşti cu el mai bine de 3 ore. Mi-a oferit o hartă pe care a marcat cu un pix zonele care merită vizitate şi mi-a sugerat să iau autobuzul 74 cu care am şi circulat mult în următoarele două zile. London in your pocket l-am cumpărat cu £9 a doua zi, tot la sugestia lui Sorin şi a fost una dintre cele mai bune lucruri care ni s-au putut întâmpla.

Ne trezim într-o lume diferită

Ne-am trezit dimineaţa devreme, am luat un english breakfast la hotel şi despre care nu ştiam că  e inclus în preţul de cazare.
Apoi ne-am încumentat în oraş. E sâmbătă dimineaţa pe străzile londoneze şi ne-am izbit de forfotă. Toate limbile posibile le poţi auzi aici. Foarte mulţi asiatici, mulţi dintre ei dotaţi cu cele mai performante Nikon şi Canon.

Ajungem înainte de ora 11:00 la Buckingham Palace şi Buckingham Fountain, vedem schimbarea gărzilor, facem poze, admirăm caii şi mergem spre St. James’s Park unde luăm masa la Inn The Park, bem cel mai bun Cola (Curiosity Cola) şi ne jucăm cu veveriţele prietenoase, dispuse să-ţi fure oricând alunele din mână. La masă suntem însoţiţi de o familie de români din Bucureşti, veniţi peste weekend în Londra.

Vedem London Eye, Parliament Building, superba Westminster Abbey şi luăm faleza Thames River la picior şi cred că aici ne-am pierdut. Am luat un autobuz şi ne-am întors pe Oxford Street.

Ne întoarcem la hotel unde mai schimbăm o vorbă cu Sorin. 74 bus made our day.

Heathrow Airport

Duminică 4:00. Heathrow Airport Express ne duce din Earls Court în terminalul 3 la Heathrow Airport.
Ea pleacă spre Australia cu escală în Singapore, eu rămân. Ne revedem aici peste exact o lună şi jumătate.

Pe scurt, din cât a mai rămas …

Revin în oraş, pe Oxford Street. O stradă imensă cu magazine de lux la fiecare pas.
Aici găseşti uşor Apple Store pe Regent Street, Ferrari Store, BMW Lane Park şi Mini Lane Park lângă Hyde Park, etc.

Oraşul e imens şi divers. Pe străzi fetiţele asiatice se pozează alături de plase imense cu haine scumpe, băieţii de culoare caută cei mai ieftini pantofi sport, în autobuz stai alături de un musulman suspect, iar pe sub nas îţi cam trec cele mai scumpe maşini din lume.

Ajuns din nou la hotel, mă odihnesc jumătate de oră, Ioana, o prietenă care ne-a însoţit din România, mă sună să ieşim din nou în oraş, pe acelaşi traseu, pe care deja eu îl cunosc foarte bine. Ioana ne prezintă doi români timizi, căsătoriţi şi stabilitţi la Londra. Lucrează în restaurant, stau în chirie şi nu se vor mai întoarce acasă. Stăm de vorbă în autobuz, în 74. Mă simt confortabil cu traseul şi mă simt tot mai mult parte din cotidianul londonez. Ei coboară, mai facem o mică plimbare şi ne reîntoarcem în Earls Court.

Luni dimineaţa. Pe aeroportul Luton – London ne întorcem tot cu GreenLine, la 04:00 am, de la Victoria Station unde ajungem după ce schimbăm mai multe autobuze. One way ticket to Luton: £16 îmi solicită domnul şofer – un domn de culoare prea bine dispus pentru acea oră. Mă pierd din nou când arunc mâna în buzunar şi dau peste zecile de monede… mă descurc în cele din urmă.

La Cluj e deja Luni, 5 decembrie, ora 12:30 iar soarele lipseşte, norii, gri-ul şi frigul îi stau împotrivă. Mâine voi avea surprize…

Ne vedem în ianuarie la Londra care e mult prea mare de văzut şi simţit într-o săptămână.

Dacă viaţa cotidiană ar fi lipsită de interacţiunea cu indivizii lucrurile noastre s-ar simplifica enorm, dar experienţa, mintea, trăirile şi sentimentele noastre ar fi atrofiate.

Lucrăm cu, pentru şi împreună cu oameni, iar acest fapt determină acţiunile, gândirea şi perspectiva pe care ne-o formăm asupra vieţii, situaţiilor, relaţiilor, job-ului, etc. Citim, ne documentăm, ne formăm o opinie şi o viziune proprie, lucru destul de greu de-altfel.

Pentru mulţi dintre noi relaţionarea cu indivizi noi este la ordinea zilei. O figură nouă, un contact nou, un e-mail nou, o companie nouă, o discuţie cu un individ nou poate să-ţi aducă încredere şi este o oportunitate bună de-a verifica sau valida o viziune sau o opinie. Contactele sunt preţioase şi sunt greu de stabilit.

Am cunoscut numeroşi oameni. Uneori scopul era unul comun, acela de-a lucra împreună, de a face business. Şi am lucrat! Alteori era pur şi simplu o discuţie din care fiecare parte avea de câştigat: eu ’furam’ experienţă din alte industrii, el/ea înţelegea cum funcţionează industria în care activez eu.

Multe guri ştiu, dar puţine minţi cunosc.

Am observat un aspect comun multor indivizi. Acela că nu pot recunoaste că ei “Nu ştiu”. Un handicap care trădează şi altele. Dacă nu ştii trebuie să recunoşti iar asta nu trebuie să-ţi producă ruşine. Oamenii inteligenţi recunosc asta şi am auzi de multe orit: “Nu ştiu şi nici nu mă interesează să ştiu”. (Excelent, mi-am zis! Eşti omul cu care voi putea lucra foarte bine.)

Alţii cunosc totul. Absolut totul! În orice direcţie şi în orice subiect ai încerca să aduci o discuţie ei au o opinie (unori chiar despre domeniu tău de activitate) şi o argumentează, de cele mai multe ori greşit. Încercam să schimb un punct de vedere dar mă trezeam într-o bătălie care nu trebuia începută. Făceam educaţie, gratis. Astfel de indivizi sunt greu de repoziţionat, dar merită încercat. Îndreaptă cât poţi, convinge, dar nu insista prea mult, pierzi timpul. Nu mai bine citeşti un articol interesant?

DEX-ul zice că Ruşinea este un sentiment de sfială, jenă, provocat de un insucces sau de o greşeală. Dintre numeroasele sinonime, definiţia asta pare cea mai potrivită în acest contect.
Nu este o ruşine dacă nu ştii. Nu este un insucces faptul că nu ştii.
Oamenii au mare încredere în ei înşişi pentru că nu-şi cunosc limitele, iar limitele se setează experimentând, citind şi practicând.

Forţa şi curajul de a spune “Nu!”.

Învaţă să refuzi şi învaţă să recunoşti că nu ştii. Vei da dovadă de inteligenţă şi vei fi corect, iar un om corect va fi permananet apreciat şi recomandat. Vei pierde acum un proiect, o oportunitate, poate chiar bani, dar pe termen lung vei avea doar de câştigat.
Un om deştept va aprecia un “Nu!” decât “Da!”-ul nesincer şi supraevaluat.

Un “Da!” fără acoperire îţi poate crea o imagine proastă. Gândeşte-te că poţi refuza, ai alternativa asta,
dacă nu ştii rosteşte-l politicos şi argumentează.

Fă numai ceea ce ştii tu mai bine. Fii pasionat!

Ştii desena? Atunci desenează şi încearcă să te faci remarcat. Studiază domeniu ăsta. Cultivă-ţi pasiunea!
Ştii şi eşti bun în asigurări? Încheie cele mai mari poliţe de asigurare. Domeniu e interesant. Studiază-l!
Ştii să cânţi? Cântă, fă-o cât mai bine, bucură-i pe cei din jurul tău cu talentul şi pasiunea ta.

Totuşi dacă optezi pentru “Da!” dă tot ce este mai bun pentru ca lucrurile să se-ntâmple pe măsura aşteptărilor. Iar dacă nu ştii, învaţă singur sau ’fură’ de la alţii, poate nu e atât de greu.

Săptămâna asta am pierdut un prieten, Călin, soţul Dianei. Copii inteligenţi. M-am simţit slab şi inutil când am auzit vestea asta. M-am mâniat. Să-ţi închei socotelile cu lumea asta, la 28 de ani, nu-i puţin lucru. Am judeca că-i nedrept şi-aşa este. E groaznic. Ai zice că Dumnezeu s-a întors cu spatele, că are alte lucruri mai importante.

De ce scriu textul ăsta aici?
Am fost, cu mulţi ani în urmă, într-o tabără unde l-am cunoscut pe Călin, ficior fain, simpatic, mândru că ţinea cu el o fată faină, pe Diana. Ei, cam tot atunci m-am pupat eu prina dată OSX-ul. M-au ars călcâiele câţiva ani de zile până mi-am permis un Mac. Aşa a-nceput prietenia mea cu Călin. Acum mi-aduc aminte de interminabilele discuţii despre cine-i Mac-ul ăsta şi pe unde-i de preumblat cu el.

Ce-nvâţ de-aci?
Că m-am autolimitat. Că lucrurile cu adevărat importante nu-mi figurează-n obiectiv.

Că dacă Dumnezeu mi-ar lăsa un plic pe masă (’ Mai ai cam doi ani, pe aici! Da’ te las trei, cu cancer! ’) m-aş panica şi n-aş şti de unde să-ncep ’recupererarea’. Că n-am trăit fiecare clipă ca şi cum ar fi ultima, că n-am văzut locurile la care am visat, că n-am iubit atât cât putea şi n-am dăruit suficient. Că n-am fericit cum aş fi putut şi nu m-am grăbit s-o fac.

Sau…
Dacă ţi-ai setat obiectivul acela infect: Muncesc mult cât sunt tânăr, apoi o las mai moale, e vremea să te mai gândeşti, că dacă pe linie ereditară-ţi umblă ceva suspect, ai setat aiurea. Că-i tare neagră imaginea asta cu prietenii pe lângă tine.

Nu-mi mai doresc zile precum cea de mâine pentru că atunci când pierd pe cineva apropiat mă sec şi rămân mult timp cu întrebarea: who’s next?

Ceva îmi spune că n-are fi indicat să încep un blog post cu “nu” dar…

La fiecare 2-3 ani stilul meu de viață, aspirațiile și pretențiile mele se schimbă într-un mod pe care pot să mi-l influențez mai mult sau mai puțin.

Dacă în urmă cu 4 ani, când am dat cu fruntea de grinda mediului de business și provocările pe care le aducea pentru mine, acum simt că lucrurile s-au schimbat și au luat o întorsătură interesantă. Am învățat mult din experiență și din greșeli și asta schimbă perspectiva mea cu totul. Am greșit mult și m-am schimbat mult. Am fost și sunt autodidact. Am învățat pe alții și asta e cea mai mare satisfacție pe care o pot avea acum, la finalul unui an greu.
Am reușit să-mi ating obiectivele mai mult sau mai puțin dar într-o perioadă în care înveți și te schimbi e aproape imposibil să nu-ți refaci sau completezi setul de obictive.

Am început să scriu draft-ul ăsta acum două luni și îl public acum.

În intervalul ăsta am citit câteva cărți în care m-am regăsit puternic și pe care mi le-am însușit. Ceva mi-aduce aminte de facultate pentru că am fost sceptic asupra avantajelor pe care aceasta, societatea și statul mi le poate oferi. Am ales ceea ce mi-a plăcut, am studiat ce am dorit și am făcut-o cu plăcere, iar acum mi-amintesc cu entuziasm de toate acestea. Am planuri în direcția asta dar îmi dau seama acum că studiile de aici nu-mi aduc un real folos. Mi-am adus aminte de facultate, scoală pentru că e un paradox murdar la mijloc.

Au investit părinții și statul în creșterea și educația unei generații iar în acest moment tot efortul e absolut inutil. Inutil pentru că locuim într-o țară neglijentă și incapabilă să se ridice, trăim într-o societate care ține la pământ niște valori umane care merită străinătatea, urgent.

Țara asta e populată cu specimene care regretă trecutul, se raportează la el și-l aplică.
De multe ori mi-e scârbă de tot ce văd în jurul meu și în societate. Certitudinea mea că sunt ultimul care intră în tipologia asta se sedimentează în fiecare zi în Romania.

E suficient să pășești în stradă ca să observi prostie și cultura precară. La orice oră din zi pornești un post de televiziune românesc găsești emisiuni slabe și lipsite de gust. Aseară mă uitam la TVR1 (de obicei Discovery e singurul post pe care-l urmăresc după o zi de muncă) unde erau retransmise secvențele postului public, la câteva ore după moartea lui Ceaușescu. M-am șocat și am înțeles perfect de ce societatea noastră transmite valorile acestea. Am priceput de ce în 20 de ani lucrurile nu au cum să se schimbe.

Marea mea dezamăgire sunt tinerii needucați și inculți. Ei sunt reminescențele unui popor privat de educație, credință și scoală de calitate.

Putem avea satisfacție interacționând cu oameni.
Îmi vin în minte branduri.

Am interacționat cu branduri care m-au neglijat, m-au mințit și nu și-au respectat promisiunea. Pot aminti Altas Telecom, Orange, evident Statul, Clujul și alte câteva. Stau deoparte de birocrație și încerc s-o evit (dacă v-ați așteptat să spun mai multe despre Stat – acest brand puternic care prin corupție ucide anual atât de multe porniri antreprenoriale).

M-am bucurat puternic de branduri care m-au respectat și m-au tratat exemplar. Promisiunea lor e aceeași pe tot globul și am beneficiat de ea. Îmi vin în minte cei mai aproapiați, pe care-i consum zilnic sau frecvent: ATB, BMW, Starbucks, Adobe,  Apple, Radio Guerilla, etc. Mi-aduc cu respect aminte de cei din afara țării care mi-au livrat produse și servicii intr-un mod care m-a șocat.

Am cunoscut oameni de la care am acumulat ca un prunc și le mulțumesc. Am întâlnit oameni care mi-au lăsat un gust amar prin neprofesionalismul și slaba lor pregătire. În medii în care nu m-aș fi așteptat: IT, mediu care poate și aduce urgent valoare.

S-aveți, să dați de Crăciun!

Să vă bucurați!

“După trei ani intenși, cu o dezvoltare constantă atât în expertize, cât și în componența echipei, am ajuns într-un punct de repoziționare a agenției pe câteva zone de servicii pe care oricum le livrăm de o vreme.”

Când am fondat Goof Koof, acum aproape 3 ani, pasiunea și entuziasmul echipei pe care o conduceam m-au ajutat să aduc un concurent puternic pentru agențiile de profil care existau în piața clujeană. Lucrurile au evoluat foarte mult în acest an deoarece Goof Koof nu mai este o strict un prestator de servicii, ci am trecut în zona cu adevărat provocatoare: partener de business în proiecte online. Agenția va fi una… hai să-i zicem “interactivă” (ca să pricepem toți ) ), cu tot tacâmul: designeri, programatori, strategi și oameni de vânzare.

Optăm acum pentru o viziune și o strategie construită cu ajutorul lui Gabriel Dombri, care devine partener în noua agenție prin integrarea expertizelor și operațiunilor agenției DOMBRI // strategic online solutions în Braintuitive. Am fixat ținte și vrem să le atingem. Suntem hotărâți să ajungem cea mai eficientă agenție de marketing online din Transilvania în cel mai scurt timp.

Am comunicat mai puțin în ultima perioadă deoarece, am stabilit obiectivele, am modificat consistent echipa și ne-am reconsiderat soluțiile, astfel încât să putem acum lansa noua identitate și poziționare a noastră ca Braintuitive | web thinking agency.
Mai multe despre această nouă poziționare, echipă și proiecte avem pe http://www.braintuitive.com

Îi mulţumesc pe această cale lui Zoli pentru tot ajutorul oferit în acest proces de rebranding.

Sâmbătă s-a întâmplat StartupDays la Cluj, iar Alex Bleau, (mă bucur că am reușit să schimbăm câteva cuvinte) se regăsea în lista de organizatori. Din câte spune și Alex pe blogul propriu, evenimentul de la Cluj a fost un esec, din păcate. Ca să nu plictisesc cu un comentariu prea stufos, mi-am făcut timp și am scris lucruri aici.

Alex, trebuie să notezi câteva idei care sunt convins că te vor ajuta:

1. Un asemenea eveniment nu se organizează în weekend. Oamenii care lucrează își petrec zilele libere cu familia, sau călătorind prin țară. Niciodată la Cluj nu s-au putut organiza evenimente în weekend pentru că spre deosebire de București comunitatea este mai scăzută, chiar dacă profesional sunt oameni foarte tari.

2. Când pui pe picioare un asemenea eveniment îți asumi multe riscuri și responsabilități. Dacă eu am făcut eforul de a veni la Startup Days Cluj la ora 10:58 mă așteptam ca la 11:10 cel târziu să înceapă prezentările, lucru care s-a întâmplat la 12:15, dacă nu mă înșel. E problema organizatorilor să-și aducă mai devreme sau la oră fixată juriul. Apoi faci tot posibilul să închei evenimentul la ora anunțată, ceea ce din nou, nu s-a întâmplat.

3. Discuți cu oamenii, analizezi și filtrezi prezentările care vor fi expuse acolo. Din punctul meu de vedere a doua prezentare nu avea ce căuta în față, iar prima prezentare a fost slab susținută și foarte slab documentată. Juriul și publicul, (restrâns așa cum a fost), cred că a fost tratat cu neglijență din punctul ăsta de vedere. Și în astfel de cazuri te poți aștepta la reacții diverse, de la indiferență până la sarcasm și frustrare.

4. Te asiguri că locația are resursele necesare și îți permite un live stream bun, nu decent.

5. Oamenii care au și-au prezentat ideile aveau în primul rând nevoie de un juriu care să le deschidă ochii. Orice picior în fund este un pas înainte, și aici era nevoie de o abordare agresivă. Vezi Arena Leilor. De așa ceva era nevoie și consider că juriul a tratat prezentările prea blând și diplomat.

6. Prezentarea lui Zoli a fost foarte bună și el este, după cum am observat un om care avea un cuvânt de spus la o astfel de întâlnire. Cunosc de la lansare BizSpark, este un program de lăudat și a fost bine expus. Dar oamenii din sală nu au fost în targetul Microsoft pentru că nici unul dintre ei nu avea o companie de hosting spre exemplu sau un startup care trebuie să aleagă tehnologiile de lucru.

Părerea mea este că prezentarea lui Zoli a fost exact pentru oamenii care și-au expus ideile la StartupDays sâmbătă. Crezi că măcar unul dintre ei a înțeles ce este Cloud Computing? Îți răspund tot eu: Nu! Și asta nu este vina lor, că sunt oameni atehnici, că s-au  prezentat la Startup Days slab pregătiți și cu modele de business aproape inexistente.

Dar să privim lucrurile pozitive și să vedem parte bună a lucrurilor. Aceea că am întâlnit oameni pe care doream să-i întâlnim de mult și eu îți mulțumesc că ne-ai oferit posibilitatea asta. Pentru mine a fost o experientă bună și a meritat să îmi petrez ziua de sâmbătă în acest fel.

Trebuie să recunoști că a fost o experiență din care ai avut multe de învățat și am avut cu toții, iar eșecul ne poate învăța mai mult decât succesul.

Nevoia și dorința unui antreprenor de a-și crește propriul start-up vine întotdeauna însoțită de un sentiment de nesiguranță. Il putem numi un adevărat șut în fund resimțit de oameni care au pornit un business și încearcă să-l crească alături de angajați / asociați.

Acest tip de nesiguranță antreprenorială nu este neapărat una financiară, ci mai degrabă una emoțională. Un start-up are nevoie de pasiune și flexibilitate, iar oamenii, de obicei în număr mic (5, 10, 15), implicați în cadrul unui start-up pot transforma compania într-un business puternic și stabil. Sau o pot dărâma prin nepăsarea lor și printr-o abordarea tipic românească, „doar atât pot”, „mă informez mai târziu”, „nu ține doar de mine”, „nu am timp”, etc.

Munca și pasiunea angajaților pot crește un startup mai mult decât reușește un manager sau un antreprenor capabil. Colectivul sudat va fi întotdeauna asul din mânecă al personajului care conduce.

Lipsa de interes și viziunea nesănătoasă a angajaților este mai periculoasă decât indisciplina. Un angajat fară dorință de creștere profesională va distruge mediul competitiv din companie, dar nimeni nu este de neînlocuit, ține minte acest sfat. (Am învățat din experiență că orice om poate fi înlocuit cu un altul mai motivat, mai capabil)

Se înțelege că siguranța unui business vine după multă muncă în echipă, dorință de dezvoltare și pasiune personală.

Revenind la nesiguranță, nu o priviți negativ.
Acest sentiment poate produce rezultate prin simplul faptul că motivează, te aduce în situația de a căuta și a găsi soluții la problemele de management sau chiar financiare din companie.
Nesiguranța antreprenorială e cel mai dozat stimulent și cea mai bună adrenalină de business.

Luați ideile notate aici în ordinea în care doriți.

E adevărat că fiecare proiect îți poate aduce un pachet suplimentar de experiență. Dar am identificat o serie de clienți care nu-ți pot aduce satisfacția de a dezvolta un proiect. Mai mult de atât, te țin pe loc și nu-ți oferă posibilitatea de a evolua, deci vei pierde.

1. V-ați lovit probabil de oameni care, la o primă impresie aveau idei bune pentru proiectul lor, cu o strategie gândită, capabili să te convingă faptul că ideea și proiectul lor merită toată atenția. Totul gândit dar nimic scris. Totul e vorbă și poveste. Renunță. Vei pierde timp, risipești apeluri telefonice și te vei implica mai mult decât este necesar. Dacă clientul n-a fost capabil să documenteze proiectul său cu siguranță nu va suficient de interesat să completeze brief-uri tale.

2. Ați convins un client sau ați câștigat un pitch.
Dacă sponsorul/clientul amână startul proiectului, îți întârzie prima plată sau nu te include în agenda sa, Renunță. Proiectul se dezvoltă pentru client, nicidecum pentru tine. E primul semn că te-ai întâlnit cu un răuplatnic.

3. Dacă o echipă de marketing cu scară de valori coborâtă nu acceptă sfaturile și ideile tale, Renunță. Poți sesiza, de departe, incompetență și încăpățânarea canalizată greșit. Nu te lupta cu morile de vânt.

4. Analizează atent aspectul financiar al proiectului. Dacă bugetul corect (și nu unul artificial crescut) propus de tine îl surprinde peste măsură pe client, nu face compromisuri, Renunță. Nu te prostitua în online. E plin online-ul de astfel de specimene.

5. Clientul care îți va spune că X face “la jumătate de preț” deci vrea un proiect și nu un proiect dezvoltat cu tine. Nu te va aprecia pentru ceea ce ai dezvoltat (dacă poți fi  apreciat). E clar că nu a alocat un buget pentru planul său și în plus nu e capabil să facă diferența între un proiect cu două zerouri și unul cu patru. Renunță, clientul caută cel mai mic preț, calitatea și complexitatea ofertei tale nu contează. Tu, experiența și portofoliu firmei tale nu contează pentru acești oameni.

Niciodată nu este prea târziu să reziliezi un contract. Dacă ai “mirosit” prea târziu ține minte: clauza de reziliere există cu un scop precis.

Printre alte cărți am citit pe nesăturate două cărți foarte bune.
Vă recomand:

1. “Memorii”
O aglomerare plăcută de evenimente istorice.
O superbă istorie povestită obiectiv în 700 de pagini. O istorie cu autor contemporan: Bartolomeu Anania.

2. ReWork
Raportată la online, Rework este o simplă și adevărată lecție de business.
37Signals servește (în 300 de pagini, dintre care 150 ilustrate) o serie de articole scurte și percutante care te pot împinge să mergi mai departe, ești pe drumul cel bun, sau te pot influența să-ti revoluționezi business-ul și viziunea.